Vacanța de toamnă 2021 la Herculane

presoterapie

Am intrat în perioada extrasezonului turistic și a vacanței de toamnă. Această perioadă reprezintă un prilej foarte bun de evadare din orașul poluat și aglomerat în natura vindecătoare din Băile Herculane. Angajatorul anului în industria ospitalității, Bacolux Hotels a reușit, prin investițiile făcute în Băile Herculane, să stimuleze turismul (și sănătatea) în una dintre cele mai importante stațiuni balneare din Europa. 

În special persoanele de peste 55 de ani sunt favorizate în perioada de vacanță din extrasezon în Herculane, căci beneficiază de o ofertă specială. Oferta constă într-un pachet turistic ce include mese (demipensiune/pensiune completă), cazare, consultația cu medicul balneolog și trei terapii balneare pe zi pentru minimum cinci nopți petrecute la Bacolux Afrodita Resort & SPA. 

Imaginează-ți cum ar fi să petreci o săptămână sau două la tratament aici:

Tratamente medicale cu aparatură modernă și personal specializat

Hotelul Bacolux Afrodita și SPA-ul său, Herculum, premiat în 2019 în Croația pentru conceptul inovator, este dotat numai cu facilități moderne. Aparatura medicală folosită este de ultimă generație și asigură tratamentul eficient al pacientului. Fie că este nevoie de electroterapie (curenți, ultrasunete, microunde, laser, solux, magnetodiaflux ș.a.), hidrotermoterapie (elongații, împachetări, băi galvanice) sau kinetoterapie, procedurile terapeutice tratează, previn sau ameliorează o serie de afecțiuni. 

Personalul medical este unul cu experiență, amabil și pregătit să te ajute să îți recapeți sănătatea. În vacanța petrecută la Bacolux Afrodita Resort & SPA din Băile Herculane fiecare zi îți aduce vindecare!

Banatul Montan, destinaţia Anului 2021 în România 

Băile Herculane este o stațiune situată în Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Datorită vegetației abundente și apelor curgătoare din zonă, aerul de aici este puternic oxigenat și benefic pentru organism. Fitoncidele și ionii negativi prezenți în aer au calitatea de a reduce numărul de agenți patogeni și nu irită căile respiratorii. Stațiunea Băile Herculane este un loc perfect de vacanță pentru cei care vor să se vindece (și) de afecțiuni respiratorii și să se bucure de peisaje naturale deosebite, precum și de obiective turistice unice.

În 2021, zona Banatului Montan a primit titlul ”Destinația anului 2021”, obținând 96 de puncte din maximum 100. Banatul Montan include Clisura Dunării și Băile Herculane.

Banatul Montan este revelaţia acestei ediţii prin diversitatea turistică unică pentru un singur loc (ape, munţi, peşteri, Dunărea, tradiţii, multiculturalitate etc) și o comunitate de oameni entuziaşti și primitori. – Felix Tătaru, membru în juriul Destinaţia Anului 2021, co-fondator al Institutului pentru Oraşe Vizionare (IOV).

Pentru explorarea Banatului Montan, la Bacolux Afrodita Resort & SPA se pot închiria ATV-uri pentru excursii pe trasee din preajma stațiunii. De asemenea, se organizează excursii cu vaporașul la Cazanele Dunării.

Cazare confortabilă și bufet suedez în vacanța din Băile Herculane 

Bacolux Afrodita Resort & SPA este o cazare din Herculane de 4 stele, cu cele mai bune condiții și servicii pentru oaspeți. Camerele au priveliște spre stațiune sau spre Munții Cernei, iar meniurile de masă (bufet suedez) sunt alcătuite din ingrediente proaspete și preparate pentru toate gusturile, poftele și dietele.  

Când ești oaspetele nostru, sejurul tău în Herculane este relaxant, sănătos și delicios!

Rezervă-ți vacanța vindecătoare în Herculane cu oferta specială Balneo pentru Seniori! 

Îi așteptăm la tratament și pe cei sub 55 de ani – ofertele Bacolux Afrodita Resort & SPA sunt numeroase și disponibile pentru toți cei care au nevoie de o vacanță superbă în Băile Herculane.

Copyright © 2022 Bacolux Hotels.